Obama îi acuză pe republicani de prelungirea crizei, riscul fiind incapacitatea de plată

Obama îi acuză pe republicani de prelungirea crizei, riscul fiind incapacitatea de plată
Publicat: 08/10/2013, 22:31
Actualizat: 26/03/2019, 20:24

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, îi acuză pe liderii republicani că se folosesc de riscul intrării țării în incapacitate de plată pentru a obține avantaje în negocierile pe tema bugetului, în contextul în care agențiile guvernamentale din SUA sunt blocate de opt zile.

„Democrații din Camera Reprezentanților și din Senat au negociat și sunt dispuși să continue discuțiile pentru depășirea diferențelor pe tema bugetului, dar republicanii au o strategie de tipul «totul sau nimic»”, a spus Obama într-o conferință de presă organizată la Casa Albă.

„Nu putem transforma șantajul într-o caracteristică a democrației noastre. Democrația nu funcționează astfel. Iar acest lucru nu este valabil doar în cazul meu, ci și în cazul succesorilor mei”, a insistat președintele.

„Eu sunt dispus în continuare să negociez pe orice temă, dar liderii republicani trebuie să ridice plafonul de îndatorare fără condiții”, a continuat Obama, subliniind că i-a transmis președintelui republican al Camerei Reprezentanților, John Boehner, că nu va purta negocieri decât după ce va fi eliminat riscul privind intrarea țării în incapacitatea de plată.

„Le spun republicanilor: renunțați la amenințările privind economia și votați bugetul!”, a adăugat președintele Statelor Unite, în contextul în care agențiile guvernamentale federale sunt blocate de opt zile din cauza lipsei bugetului pentru anul 2013-2014, situație generată de disensiunile dintre democrați și republicani, în special pe tema planului prezidențial de reformare a sistemului asigurărilor medicale.

„O intrare a Statelor Unite în incapacitate de plată ar fi mai gravă decât blocarea parțială a instituțiilor federale. Oricum, blocajul bugetar afectează imaginea Statelor Unite în lume”, a atras atenția Obama, conform AFP.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...